Energie culturală hunedoreană
***
Captivă în cerneală viaţa
Îşi devine sieşi Dumnezeu
Poţi despre fiecare lucru
Legitim afirma: sunt eu
Inpsiră viaţa de hârtie
Atomii de carbon chimia
Realităţii-i e cuvântul
Esenţa şi alcoolemia
Captivă în cerneală viaţa
Poate miza pe veşnicie
Urlu profetic: nici un zeu
Nu-i ţine loc de Poezie !
***
nu sunt poet în fiecare oră
cum nu e zborul veşnic în aripă
nemprginirea uneori ignoră
eu fac râzând cu viaţa mea risipă
nu sunt printre cuvinte totdeauna
cum printre frunze nu e veşnic vântul
nu poate fi iubirea numa una
nutresc contrar mai multe seve cântul
ideile n-ajung sau frenezia
pâine şi vin misterul mai devoră
să poată fi eternă poezia
nu sunt poet în fiecare oră
***
Neştiutor fiul meu râde
Câteva cruci speriate îşi iau zborul
În beznă ferecat voi putrezi
Şi voi fi risipit
În toate câte-l vor înconjura
În timpul scurt şi dureros al vieţii
-moartea nu are chip
chipul i-l dăm fiecare –
printre morminte fiul meu blond
ca un gând al verii care tocmai
trece
tot ce a fost tatăl său
se va aduna într-o lacrimă
pe care adierea unei noi iubiri
o va şterge degrabă
aleg din multiplele căi
să fiu pulbere sub picioarele lui
şi ale fiilor săi
* *
*
Dintre păsări au rămas numai frunzele
Să îi fie toamnei tandru giuvaer
Amfora luminii îşi picură tristeţea
Vâlvătăile ierbii au ajuns până în cer
Somnul poetului se întoarce în maci
Şi clorofila iubito în irişii tăi
Îngerii preschimbaţi în castane fac tumbe
Va veni ploaia şiroind pe surpatele căi
Cineva a risipit îmbrăţişările fluturilor
Adună pietre în coşul pieptului meu
mi-e dragă toamna dar în aceasta e parcă
toată indiferenţa lui Dumnezeu.
* *
*
Din altă viaţă urcă aducerile-aminte
Din ghemul alb al zilei amiaza se deşiră
Din ierburi clorofila migrează în cuvinte
Iar pietrele obeze abia de mai respiră
Scăpărătoarea undă cu murmurul livresc
Rostogoleşte prundul secundelor spre zare
Cu ochii unei frunze nostalgic mă privesc
Alunecând spre moarte cum apele în mare
* *
*
Grâul visând în tenebre fecunde
Precum
Vestale stârnite de patimă sacră
Poartă pe umeri eroic
Întregul pământ
Simt dealul cuprins de regrete târzii
Când regele zilei păşeşte tăcut
Dar profetic
Prin vasta câmpie de maci efemeri
În partea cealaltă a lumii
Pe retină duios mă sărută o stea
Gălăgios pulsatilă
De parcă ar fi
Conectată la inima mea
* *
*
Îmi iau uneori craniul
Această inutilă victorie
Şi îl aşez în mijlocul străzii
Apoi invit politicos trecătorii
Să-i ardă în funte câte-un şut violent
- ce fericire să ai pe umeri
o minge de fotbal-
dar ei se mulţumesc să treacă
mai departe
râzând
şoptindu-şi complici
e nebun.
