Energie culturală hunedoreană
***
Captivă în cerneală viaţa
Îşi devine sieşi Dumnezeu
Poţi despre fiecare lucru
Legitim afirma: sunt eu
Inpsiră viaţa de hârtie
Atomii de carbon chimia
Realităţii-i e cuvântul
Esenţa şi alcoolemia
Captivă în cerneală viaţa
Poate miza pe veşnicie
Urlu profetic: nici un zeu
Nu-i ţine loc de Poezie !
***
nu sunt poet în fiecare oră
cum nu e zborul veşnic în aripă
nemprginirea uneori ignoră
eu fac râzând cu viaţa mea risipă
nu sunt printre cuvinte totdeauna
cum printre frunze nu e veşnic vântul
nu poate fi iubirea numa una
nutresc contrar mai multe seve cântul
ideile n-ajung sau frenezia
pâine şi vin misterul mai devoră
să poată fi eternă poezia
nu sunt poet în fiecare oră
***
Neştiutor fiul meu râde
Câteva cruci speriate îşi iau zborul
În beznă ferecat voi putrezi
Şi voi fi risipit
În toate câte-l vor înconjura
În timpul scurt şi dureros al vieţii
-moartea nu are chip
chipul i-l dăm fiecare –
printre morminte fiul meu blond
ca un gând al verii care tocmai
trece
tot ce a fost tatăl său
se va aduna într-o lacrimă
pe care adierea unei noi iubiri
o va şterge degrabă
aleg din multiplele căi
să fiu pulbere sub picioarele lui
şi ale fiilor săi
* *
*
Dintre păsări au rămas numai frunzele
Să îi fie toamnei tandru giuvaer
Amfora luminii îşi picură tristeţea
Vâlvătăile ierbii au ajuns până în cer
Somnul poetului se întoarce în maci
Şi clorofila iubito în irişii tăi
Îngerii preschimbaţi în castane fac tumbe
Va veni ploaia şiroind pe surpatele căi
Cineva a risipit îmbrăţişările fluturilor
Adună pietre în coşul pieptului meu
mi-e dragă toamna dar în aceasta e parcă
toată indiferenţa lui Dumnezeu.
* *
*
Din altă viaţă urcă aducerile-aminte
Din ghemul alb al zilei amiaza se deşiră
Din ierburi clorofila migrează în cuvinte
Iar pietrele obeze abia de mai respiră
Scăpărătoarea undă cu murmurul livresc
Rostogoleşte prundul secundelor spre zare
Cu ochii unei frunze nostalgic mă privesc
Alunecând spre moarte cum apele în mare
* *
*
Grâul visând în tenebre fecunde
Precum
Vestale stârnite de patimă sacră
Poartă pe umeri eroic
Întregul pământ
Simt dealul cuprins de regrete târzii
Când regele zilei păşeşte tăcut
Dar profetic
Prin vasta câmpie de maci efemeri
În partea cealaltă a lumii
Pe retină duios mă sărută o stea
Gălăgios pulsatilă
De parcă ar fi
Conectată la inima mea
* *
*
Îmi iau uneori craniul
Această inutilă victorie
Şi îl aşez în mijlocul străzii
Apoi invit politicos trecătorii
Să-i ardă în funte câte-un şut violent
– ce fericire să ai pe umeri
o minge de fotbal-
dar ei se mulţumesc să treacă
mai departe
râzând
şoptindu-şi complici
e nebun.
Autor: Eugen Evu
Om de cultură prin formaţia sa şi performant-tehnică, Lucian Gruia nu este la prima cercetare întocmită cu afinitatea structurală a politehnicianului a absolvit Inst. Politehnic “Traian Vuia” în 1974 – afinitate sau rezonanţă care au fost aplicate şi în acord cu formaţia de scriitor (prozator şi poet) şi în “Universul formelor lui Brâncuşi” (2001), “Brâncuşi – repere şi interferenţe” (2001) şi “Momentul revelaţiei în templul brâncuşian al eliberării (de ar fi fost să fie)” 2004… Cartea de poezie comentată de noi ni la apropiat tocmai printr-o astfel de “rezonanţă” şi iată că Lucian Gruia ni se descoperă poliedric – un gânditor complex şi un om al sintezelor revelatorii.
El este din familia celor asupra cărora s-a întors cu veneraţie şi nobilă scrutare de profunzime a înţelegerii misterului creaţiei umane – ca inspiraţie a divinului. Viziunea lui este a unui triptic sau triade (teandre) ale geniului românesc, manifeste în beneficiul întregii umanităţi.
Dacă Brâncuşi este stâlpul acestei triadic Templu genial – coloană între vatră şi cer – Blaga este exponentul “stării pre-ontologice” a Misterului existenţial – autorul “Diferenţialelor Divine” fiind considerat “neîngăduit a-l cunoaşte” prin cenzura “transcendentă” a Marelui Anonim: prin Logosul demiurgic. Eminescu este al “stării dintâi a Fiinţei” (ar fi fost interesantă o tangentă la Heidegger, n.n.)…
Ceea ce este cu totul nou prin această splendidă operă a lui Lucian Gruia, este sinteza sus-numitei teandre, corespondenţele trasate osmotic – sau dacă vreţi piramidal – între caracterele esenţiale ale manifestării Fiinţei cosmice OM: Eminescu este Nocturnul (lucifericul, hyperion), Blaga este Crepuscularul, iar Brâncuşi Diurnul…Operele celor trei giganţi ai spiritului românesc sunt într-adevăr axate pe aceste dimensiuni.
Să nu uităm că Eminescu a lăsat o enormă operă-templu conturată în Pantheonul secolului său – inclusiv şantierul abandonat prin moartea fizică, este un vast fragmentarium… Iar Lucian Blaga a scris ceea ce chiar el – gândind axial pe verticala mausoleică (“Pietre pentru templul meu”) şi opera poetică, contopită unic cu cea filosofică. Zic mausoleică prin Solemnitatea acestei opere – într-adevăr crepusculare şi tragismului manoleic-stigmatic, de origine sud-dunăreană, însă absorbit în vacuumul mioritic şi resmuls din păgânismul arhaic, în creştinismul cu “turle răsucite” – sacrificuial şi finalmente tot eşuat în fatalismul fosilei mitologii (Manole se sinucide aruncându-se de pe schele; păstorul se supune oracolului, acceptându-şi moartea violentă ca “dat”…Q.E.D. (!): recte Meşterul Manole.
Tot Blaga a fixat în acest punct interferent mitul tragismului eroic (idem sorginte mioritică! N.n.). Mă refer la teatrul lui poetic şi la unele poeme: (Avram Iancu); corelativ aş adăuga, cu “Sărmanul Dionis” eminescian. Cei trei titani sunt aşadar trei Civilizatori, trei înzeiţi, trei Genii re-ziditoare, trei demiurgi – corespunzător unor trei TIMPURI – CICLURI… Se subînţelege supremaţia Timpului suprem Ordonator – eonic constrâns în durata umană (Rădulescu Motru) – aşadar Timpul Circular, repetabil şi etern înnoitor: iată epifaniile, iată învierile, iată triadicul sacru.
Şi iată cum Nocturnul face puntea cu Crepusculul pentru a reizbucni în Diurnul apolinic – solarian al titanului gânditor-arhitect-filosof care esenţializează în Coloana Infinitului această ciclicitate de Trei a Fiinţei întrupate în Facerea ea însăşi demiurgică – Imitatio Dei. Studiul lui Gruia desigur este suplu şi bbine şlefuit, eu doar adaug fulguraţii tulburat frumos de lectura cărţii. Nervul şi inteligenţa intuitivă superioară, ea însăşi revelatorie, îl oglindesc pe Poetul Lucian Gruia ca pe un comparatist ce exploatează cu îndrăzneală, fără complexe, spaţiul reflectat în profunzimile Fiinţiale (ale Fiindului continuum modelator în Materie), celor ancestrale ca şi ale celor dobândite întru cunoaştere şi devenire românească în amplitudine universală.
Autorul trece senin prin treptele-vămi cu atât mai mult cu cât – consider eu – are înţelegere poetică a lumii. Matricea stilistică blagiană “ondulează” deal-vale, ridicându-ne fruntea odată cu muntele esenţializat magnific de Brâncuşi: axa celor doi are temeiul – vatră sub Luceafăr – ca etern simbol al cunoaşterii luciferice, ca să preluăm conceptul blagian. Prin “purtare de lumină” dar şi prin ipostaza mito-poetică a Zburătorului.
Din cartea lui Lucian Gruia am savurat spiritual – un rar ospăţ al sufletului inimii! – capitolul “MINCIUNILE LUI DUMNEZEU” repere fundamentale pentru o metafizică românească. Nimic nu cunosc mai înviorător-necesar pentru mintea şi întrezăririle unei cunoaşteri pe care însuşi Blaga o numea Luciferică. Sinteza lui Lucian Gruia este desăvârşită, operă de inginerie metafizică… tare mult aş fi dorit ca laurenţiu Ulici, care anunţase o carte tentantă în acest context, să o fi definitivat… Ulici îmi mărturisea cu ascuţit spirit de matematician…barbian, proiectul său…
Absenţa tipului pe care Ulici îl definea MITICIST – ci nu mitic! (n.n.) – anume Caragiale ar fi subînţeleasă fără nici o discriminare ca atribut alogenic într-o spiritualitate clar-autohtonică, aşa cum o conceptualiza cu ale sale tipologii-ispite Vulcănescu. Altminteri, divagând dar nu de tot (…) mai erau alde Eugen Ionesco, bunăoară…
Într-adevăr, Lucian Gruia a gândi triadic este a fi profet chiar şi în satul-ţara ta! Calitate a acestei cărţi, cititorii de rând dăruiţi primesc darul pe înţelesul nuanţat de Blaga – al “limbajului tradus al inimii”… Deoarece “poeţii, toţi poeţii, sunt un popor”…iar limbajul lor este cel recuperativ ante-babilonian: necenzurat! Să nu fim nedumeriţi. După Eminescu şi Blaga, Brâncuşi –marea dragoste a autorului – inginer, este Egal Poetul, a auzit paşii profetului – este a te racorda brâncuşian Infinitului. Cărţile de critică-proză-poezie ale acestui scriitor sunt ele însele prinse magic în tripticul (faţetele)… fractalice ale ecuaţiei pe care ne-o decodează cu inspiraţie şi gravitate exemplare. Merituos ca deobicei, nota bene, aportul unui consilier editorial de talia lui Daniel Corbu.
Observaţie: între sigla editorială de pe copertă (Feed Balk) şi cea din reversul paginii de gardă (Feed BACK!) este probabil o simplă diferenţă: sensul de back – (engl. înapoi) şi cel de Balk (Balcani?) sunt divergente.
Autor: Eugen EVU
N-am de împărţit nimic cu nimeni
Genialoizi ori ipochimeni
Nici cu moartea n-am nimic, nimic,
Nu-s flaşnetă, cioclu nu-s, nici dric
N-am cu nimeni de-mpărţit nimic
Hărnicia morţii vreau să zic
Este chiar direct –proporţională
Cu greoiul vieţii ce se-nşeală
Milogind a mai trăi un pic
N-am cu voi de împărţit nimic
Chiar nimic ! Sărac şi fericit
Râd cum cei străvechi ştiau a râde
La ce bun un filosof zgârcit
Ce prin nebunia lui se sinucide ?
Ah, eu, dimpotrivă! Moartea-mi mor
Melodios, cântând, s-o fac geloasă
Cei ce înaintea noastră mor
Că şi-o fac pe curvă iar mireasă.
Doamne, câte lanuri într-un spic !
M-au mâncat cuvintele ca pâine
Din nimicul morţii mă dezic
De tot veacul ce-a murit sau vine
Ard de mine însumi, râd frumos
Ce poveste cu „ am fost odată”!
Mulţumesc, Părinte Luminos,
Că m-ai nemurit prin Neamuri, iată !
N-am prădat nimic, am dăruit.
Greşitor m-ai plăsmuit, ci nu-s orfan !
Peste-o clipă, oră sau un an
Voi muri dar Viaţa m-a iubit
Plângă-se pe ei cei ce rămân.
Noapte bună Nu există moarte !
Cât mai suntem, mult ori mai puţin,
Râdeţi să nu plângeţi nici ca parte
Doamne, câte lanuri într-un Spic !
N-am cu nimeni de-mpărţit, Nimic !
17 ianuarie 2009 text apărut în Agero Stuttgart şi Romanian Vip U.S.A.şi în Astra
Autor: Grigore VIERU
Nu frică, nu teamă
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Ca n-ai avut niciodată copii.
Provincia Corvina 