(Captivă în cerneală viaţa) – Poeme de Ovidiu Băjan

***

 

Captivă în cerneală viaţa

Îşi devine sieşi Dumnezeu

Poţi despre fiecare lucru

Legitim afirma: sunt eu

 

Inpsiră viaţa de hârtie

Atomii de carbon chimia

Realităţii-i e cuvântul

Esenţa şi alcoolemia

 

Captivă în cerneală viaţa

Poate miza pe veşnicie

Urlu profetic: nici un zeu

Nu-i ţine loc de Poezie !

(nu sunt poet în fiecare oră) – Poeme de Ovidiu Băjan

***

nu sunt poet în fiecare oră

cum nu e zborul veşnic în aripă

nemprginirea uneori ignoră

eu fac râzând cu viaţa mea risipă

 

nu sunt printre cuvinte totdeauna

cum printre frunze nu e veşnic vântul

nu poate fi iubirea numa una

nutresc contrar mai multe seve cântul

 

ideile n-ajung sau frenezia

pâine şi vin misterul mai devoră

să poată fi eternă poezia

nu sunt poet în fiecare oră

 

(Neştiutor fiul meu râde) – Poeme de Ovidiu Băjan

***

 

Neştiutor fiul meu râde

Câteva cruci speriate îşi iau zborul

În beznă ferecat voi putrezi

Şi voi fi risipit

În toate câte-l vor înconjura

În timpul scurt şi dureros al vieţii

-moartea nu are chip

chipul i-l dăm fiecare –

printre morminte fiul meu blond

ca un gând al verii care tocmai

trece

tot ce a fost tatăl său

se va aduna într-o lacrimă

pe care adierea unei noi iubiri

o va şterge degrabă

 

aleg din multiplele căi

să fiu pulbere sub picioarele lui

şi ale fiilor săi

(Dintre păsări au rămas numai frunzele) – Poeme de Ovidiu Băjan

*      *

     *

Dintre păsări au rămas numai frunzele

Să îi fie toamnei tandru giuvaer

Amfora luminii îşi picură tristeţea

Vâlvătăile ierbii au ajuns până în cer

 

Somnul poetului se întoarce în maci

Şi clorofila iubito în irişii tăi

Îngerii preschimbaţi în castane fac tumbe

Va veni ploaia şiroind pe surpatele căi

 

Cineva a risipit îmbrăţişările fluturilor

Adună pietre în coşul pieptului meu

mi-e dragă toamna dar în aceasta  e parcă

toată indiferenţa lui Dumnezeu.

(Din altă viaţă urcă aducerile-aminte) – Poeme de Ovidiu Băjan

*     *

    *

Din altă viaţă urcă aducerile-aminte

Din ghemul alb al zilei amiaza se deşiră

Din ierburi clorofila migrează în cuvinte

Iar pietrele obeze abia de mai respiră

 

Scăpărătoarea undă cu murmurul livresc

Rostogoleşte prundul secundelor spre zare

Cu ochii unei frunze nostalgic mă privesc

Alunecând spre moarte cum apele în mare

(Grâul visând în tenebre fecunde) – Poeme de Ovidiu Băjan

*   *

   *

Grâul visând în tenebre fecunde

Precum

Vestale stârnite de patimă sacră

Poartă pe umeri eroic

Întregul pământ

Simt dealul cuprins de regrete târzii

Când regele zilei păşeşte tăcut

Dar profetic

Prin vasta câmpie de maci efemeri

În partea cealaltă a lumii

Pe retină duios mă sărută o stea

Gălăgios pulsatilă

De parcă ar fi

Conectată la inima mea

(Îmi iau uneori craniul) – Poeme de Ovidiu Băjan

 

*  *

  *

 

Îmi iau uneori craniul

Această inutilă victorie

Şi îl aşez în mijlocul străzii

Apoi invit politicos trecătorii

Să-i ardă în funte câte-un şut violent

         ce fericire să ai pe umeri

o minge de fotbal-

dar ei se mulţumesc să treacă

                   mai departe

râzând

şoptindu-şi complici

e nebun.