Lucian Gruia – Triptic spiritual: Eminescu, Blaga, Brâncuşi (Inginerie metafizică. Editura FEED Balk, 2008)

Autor: Eugen Evu

 

 

    Om de cultură prin formaţia sa şi performant-tehnică, Lucian Gruia nu este la prima cercetare întocmită cu afinitatea structurală a politehnicianului a absolvit Inst. Politehnic “Traian Vuia” în 1974 – afinitate sau rezonanţă care au fost aplicate şi în acord cu formaţia de scriitor (prozator şi poet) şi în “Universul formelor lui Brâncuşi” (2001), “Brâncuşi – repere şi interferenţe” (2001) şi “Momentul revelaţiei în templul brâncuşian al eliberării (de ar fi fost să fie)” 2004… Cartea de poezie comentată de noi ni la apropiat tocmai printr-o astfel de “rezonanţă” şi iată că Lucian Gruia ni se descoperă poliedric – un gânditor complex şi un om al sintezelor revelatorii.

 

   El este din familia celor asupra cărora s-a întors cu veneraţie şi nobilă scrutare de profunzime a înţelegerii misterului creaţiei umane – ca inspiraţie a divinului. Viziunea lui este a unui triptic sau triade (teandre) ale geniului românesc, manifeste în beneficiul întregii umanităţi.

  

   Dacă Brâncuşi este stâlpul acestei triadic Templu genial – coloană între vatră şi cer – Blaga este exponentul “stării pre-ontologice” a Misterului existenţial – autorul “Diferenţialelor Divine” fiind considerat “neîngăduit a-l cunoaşte” prin cenzura “transcendentă” a Marelui Anonim: prin Logosul demiurgic. Eminescu este al “stării dintâi a Fiinţei” (ar fi fost interesantă o tangentă la Heidegger, n.n.)…

  

  Ceea ce este cu totul nou prin această splendidă operă a lui Lucian Gruia, este sinteza sus-numitei teandre, corespondenţele trasate osmotic – sau dacă vreţi piramidal – între caracterele esenţiale ale manifestării Fiinţei cosmice OM: Eminescu este Nocturnul (lucifericul, hyperion), Blaga este Crepuscularul, iar Brâncuşi Diurnul…Operele celor trei giganţi ai spiritului românesc sunt într-adevăr axate pe aceste dimensiuni.

 

  Să nu uităm că Eminescu a lăsat o enormă operă-templu conturată în Pantheonul secolului său – inclusiv şantierul abandonat prin moartea fizică, este un vast fragmentarium… Iar Lucian Blaga a scris ceea ce chiar el – gândind axial pe verticala mausoleică (“Pietre pentru templul meu”) şi opera poetică, contopită unic cu cea filosofică. Zic mausoleică prin Solemnitatea acestei opere – într-adevăr crepusculare şi tragismului manoleic-stigmatic, de origine sud-dunăreană, însă absorbit în vacuumul mioritic şi resmuls din păgânismul arhaic, în creştinismul cu “turle răsucite” – sacrificuial şi finalmente tot eşuat în fatalismul fosilei mitologii (Manole se sinucide aruncându-se de pe schele; păstorul se supune oracolului, acceptându-şi moartea violentă ca “dat”…Q.E.D. (!): recte Meşterul Manole.

 

  Tot Blaga a fixat în acest punct interferent mitul tragismului eroic (idem sorginte mioritică! N.n.). Mă refer la teatrul lui poetic şi la unele poeme: (Avram Iancu); corelativ aş adăuga, cu “Sărmanul Dionis” eminescian. Cei trei titani sunt aşadar trei Civilizatori, trei înzeiţi, trei Genii re-ziditoare, trei demiurgi – corespunzător unor trei TIMPURI – CICLURI… Se subînţelege supremaţia Timpului suprem Ordonator – eonic constrâns în durata umană (Rădulescu Motru) – aşadar Timpul Circular, repetabil şi etern înnoitor: iată epifaniile, iată învierile, iată triadicul sacru.

 

   Şi iată cum Nocturnul face puntea cu Crepusculul pentru a reizbucni în Diurnul apolinic – solarian al titanului gânditor-arhitect-filosof care esenţializează în Coloana Infinitului această ciclicitate de Trei a Fiinţei întrupate în Facerea ea însăşi demiurgică – Imitatio Dei. Studiul lui Gruia desigur este suplu şi bbine şlefuit, eu doar adaug fulguraţii tulburat frumos de lectura cărţii. Nervul şi inteligenţa intuitivă superioară, ea însăşi revelatorie, îl oglindesc pe Poetul Lucian Gruia ca pe un comparatist ce exploatează cu îndrăzneală, fără complexe, spaţiul reflectat în profunzimile Fiinţiale (ale Fiindului continuum modelator în Materie), celor ancestrale ca şi ale celor dobândite întru cunoaştere şi devenire românească în amplitudine universală.

 

  Autorul trece senin prin treptele-vămi cu atât mai mult cu cât – consider eu – are înţelegere poetică a lumii. Matricea stilistică blagiană “ondulează” deal-vale, ridicându-ne fruntea odată cu muntele esenţializat magnific de Brâncuşi: axa celor doi are temeiul – vatră sub Luceafăr – ca etern simbol al cunoaşterii luciferice, ca să preluăm conceptul blagian. Prin “purtare de lumină” dar şi prin ipostaza mito-poetică a Zburătorului.

 

  Din cartea lui Lucian Gruia am savurat spiritual – un rar ospăţ al sufletului inimii! – capitolul “MINCIUNILE LUI DUMNEZEU” repere fundamentale pentru o metafizică românească. Nimic nu cunosc mai înviorător-necesar pentru mintea şi întrezăririle unei cunoaşteri pe care însuşi Blaga o numea Luciferică. Sinteza lui Lucian Gruia este desăvârşită, operă de inginerie metafizică… tare mult aş fi dorit ca laurenţiu Ulici, care anunţase o carte tentantă în acest context, să o fi definitivat… Ulici îmi mărturisea cu ascuţit spirit de matematician…barbian, proiectul său…

 

  Absenţa tipului pe care Ulici îl definea MITICIST – ci nu mitic! (n.n.) – anume Caragiale ar fi subînţeleasă fără nici o discriminare ca atribut alogenic într-o spiritualitate clar-autohtonică, aşa cum o conceptualiza cu ale sale tipologii-ispite Vulcănescu. Altminteri, divagând dar nu de tot (…) mai erau alde Eugen Ionesco, bunăoară…

 

   Într-adevăr, Lucian Gruia a gândi triadic este a fi profet chiar şi în satul-ţara ta! Calitate a acestei cărţi, cititorii de rând dăruiţi primesc darul pe înţelesul nuanţat de Blaga – al “limbajului tradus al inimii”… Deoarece “poeţii, toţi poeţii, sunt un popor”…iar limbajul lor este cel recuperativ ante-babilonian: necenzurat!  Să nu fim nedumeriţi. După Eminescu şi Blaga, Brâncuşi –marea dragoste a autorului – inginer, este Egal Poetul, a auzit paşii profetului – este a te racorda brâncuşian Infinitului. Cărţile de critică-proză-poezie ale acestui scriitor sunt ele însele prinse magic în tripticul (faţetele)… fractalice ale ecuaţiei pe care ne-o decodează cu inspiraţie şi gravitate exemplare. Merituos ca deobicei, nota bene, aportul unui consilier editorial de talia lui Daniel Corbu.

 

                                                                

 

Observaţie: între sigla editorială de pe copertă (Feed Balk) şi cea din reversul paginii de gardă (Feed BACK!) este probabil o simplă diferenţă: sensul de back – (engl. înapoi) şi cel de Balk (Balcani?) sunt divergente.

 

Advertisements

1 Response to “Lucian Gruia – Triptic spiritual: Eminescu, Blaga, Brâncuşi (Inginerie metafizică. Editura FEED Balk, 2008)”



  1. 1 Provincia Corvina cu miere « Călin Hera. PA-uri şi mirări Trackback on September 28, 2010 at 2:21 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




March 2009
M T W T F S S
« Feb    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Blog Stats

  • 3,493 hits

Top Clicks

  • None
Advertisements

%d bloggers like this: